Două metode de reparat Magazinul Microsoft în Windows 10


#1

Vezi articolul pe site https://www.wfl.ro/windows/tutoriale-windows/doua-metode-reparat-magazinul-microsoft-windows-10/

La vremea lansării Windows 10 în 2015, aplicația Magazin Windows avea multe probleme, adesea imposibil de rezolvat cu metode simple. Între timp, Microsoft a rezolvat cele mai multe probleme de gen și a îmbunătățit aplicația Magazin.

Cu toate acestea, uneori este nevoie de reinstalarea sau de resetarea Magazinului Microsoft din Windows 10. De aceea am decis publicarea acestui ghid, în care vă ofer două variante de reparat magazinul Microsoft în Windows 10.

1. Prima soluție - Reinstalați aplicația Magazin Microsoft în Windows 10 prin Settings

Prima variantă este și cea mi simplă, dar trebuie să aveți cea mai nouă versiune Windows 10, 1803, care urmează să fie lansată de Microsoft pentru publicul larg în 10 aprilie 2018. Odată cu această versiune avem la dispoziție o metodă simplă de reinstalat Magazinul Microsoft. Mai precis, resetarea aplicației din Setări va efectua practic reinstalarea acesteia.

Rețineți: Trebuie să aveți cel puțin Windows 10 Spring Creators Update (versiunea 1803) pentru a putea aplica această metodă. Dacă aveți o versiune Windows 10 mai veche vedeți partea a doua a acestui articol pentru a vedea cum se poate reinstala folosind PowerShell.

Voi descrie mai jos pașii de reinstalare a aplicației prin interfața Settings din Windows 10.

1.1. Deschideți aplicația Settings și mergeți la Apps --> Apps & features

1.2. Aici veți găsi lista aplicațiilor instalate pe PC. Derulați lista până găsiți Magazinul Microsoft.

1.3. Apăsați pe Microsoft Store pentru a vedea link-ul Advanced Options. Apăsați pe acesta.

1.4. Derulați până la secțiunea Reset. Textul de acolo spune să resetați aplicația dacă nu funcționează corespunzător și că aplicația va fi reinstalată și readusă la setările implicite. Totul fără să pierdeți documente sau fișiere personale de pe PC.

1.5. Apăsați pe Reset și confirmați printr-o nouă apăsare pe aceeași opțiune, Reset, pentru a reinstala aplicația Magazin Microsoft.

De cele mai multe ori resetarea aplicației va rezolva problemele Magazinului Microsoft pe sistem. Dacă nu ați reușit, puteți încerca și varianta PowerShell de mai jos.

2. A doua soluție - Reinstalați aplicația Microsoft Store din Windows 10 folosind Powershell

2.1. Deschideți Command Prompt ca Administrator și lansați următoarea comandă:

 PowerShell -ExecutionPolicy Unrestricted -Command "& {$manifest = (Get-AppxPackage *WindowsStore*).InstallLocation + '\AppxManifest.xml' ; Add-AppxPackage -DisableDevelopmentMode -Register $manifest}"

Această comandă va reinstala Magazinul Microsoft în Windows 10, cu setările implicite pe care acesta le are la instalarea sistemului de operare.