O privire de ansamblu asupra tipurilor și livrării de actualizări din Windows 10


#1

Vezi articolul pe site https://www.wfl.ro/windows/tutoriale-windows/o-privire-de-ansamblu-asupra-tipurilor-si-livrarii-de-actualizari-din-windows-10/

Deși am atins de câteva ori tangențial acest subiect pe wfl.ro, nu am detaliat suficient care sunt tipurile de actualizări și cum sunt livrate ele pentru Windows 10. Înainte de a discuta modelul de actualizare din Windows 10, trebuie să înțelegem mai bine cum a funcționat până acum dezvoltarea și actualizarea sistemului de operare Windows.

A. Cicluri de dezvoltare și lansare

A.1. Cicluri de produs și build-uri

[su_note note_color="#FFF7E0" radius="0" class="ytnote"]Echipa de produs adaugă caracteristici și funcționalități noi în Windows prin cicluri de produs care constau în faze de dezvoltare, testare și lansare. În fiecare zi a unui ciclul de produs, echipa compilează codul sursă pentru Windows și asamblează rezultatul într-un build pe care utilizatorii l-ar putea instala pe dispozitivele lor. Primii care primesc aceste build-uri sunt angajații Microsoft, care pornesc ceea ce Microsoft numește selfhost testing.[/su_note]

A.2. Testarea și lansarea înainte de Windows 10

[su_note note_color="#FFF7E0" radius="0" class="ytnote"]Înainte de Windows 10, Microsoft livra și testa extensiv intern foarte multe build-uri înainte de a selecta unul pentru testare externă. După repetarea ciclului de test extern de câteva ori prin build-uri succesive de calitate tot mai bună, echipa de produs selecta un build pentru a intra în faza de lansare. La finele acestei etape, echipa publica acel build ca o nouă versiune Windows – eveniment cunoscut ca milestone-ul (etapa) Release to Manufacturing (RTM). Per total, ciclurile de produs luau în medie între unul și trei ani pentru finalizare, din care testele și lansarea ocupau până la jumătate din tot acest timp.[/su_note]

B. Noua abordare cu Windows 10

[su_note note_color="#FFF7E0" radius="0" class="ytnote"]În prezent, Microsoft realizează că așteptările utilizatorilor sunt axate pe device-uri (care au cicluri de produs și perioade de utilizare diferite față de Windows) și pe experiențele cu aceste device-uri. Astfel, ciclurile complete de produs trebuie măsurate în luni, nu în ani. Noile versiuni trebuie să fie disponibile continuu și trebuie distribuite cu un minim impact asupra utilizatorilor.[/su_note]

B.1. Windows as a Service (WaaS)

[su_note note_color="#FFF7E0" radius="0" class="ytnote"]Windows 10 vine în întâmpinarea acestor cerințe prin implementarea unei noi abordări a inovației, dezvoltării și modalității de livrare, numită Windows as a Service (WaaS). Ritmul susținut de dezvoltare poate fi menținut doar prin abordarea axată pe testarea în comunități, pe care Microsoft a introdus-o în Windows 10: programul Windows Insider. Insiderii testează o serie de build-uri oferite public de Microsoft de-a lungul unui ciclu de produs și oferă feedback către Microsoft printr-o metodologie numită de Microsoft flighting. Build-urile distribuite ca flights oferă echipei de produs Microsoft informații semnificative despre funcționarea unui build în condiții reale de utilizare. În același timp, Insiderii testează pe o gamă foarte variată de hardware, cu o diversitate de aplicații instalate și cu o vastă gamă de configurații de rețea, ceea ce permite identificarea mult mai rapidă a problemelor.[/su_note]

B.2. Tipuri de actualizări

[su_note note_color="#FFF7E0" radius="0" class="ytnote"]Microsoft lansează flights pentru participanții înrolați în programul Windows Insider dar aceste flight builds nu sunt trimise în afara zonei Insider. În afara acestei zone, ciclurile de actualizare publică sunt două:

  • Actualizări de caracteristici care instalează cele mai noi caracteristici, experiențe și capabilități pe device-uri pe care Windows 10 rulează deja. Întrucât acest tip de actualizări ale caracteristicilor poate include copii Windows complete, ele pot fi folosite pentru a instala Windows 10 pe device-uri existente pe care este instalat Windows 7 sau Windows 8.1 și pe device-uri noi, fără sistem de operare instalat.
  • Actualizări de remediere, care aduc soluții de securitate și alte actualizări importante.

[/su_note]

B.3. Cadența actualizărilor

[su_note note_color="#FFF7E0" radius="0" class="ytnote"]Microsoft estimează că va lansa în medie două sau trei actualizări de carateristici pe an și actualizări de remediere pentru fiecare dintre actualizările de caracteristici care sunt încă suportate. Microsoft va continua lansarea actualizărilor de remediere în cadența Update Tuesday, cunoscută mai popular ca Patch Tuesday, care este ultima zi de marți a lunii. Totodată, Microsoft mai poate publica și alte update-uri de remediere pentru Windows 10 în afara cadenței Update Tuesday atunci când este necesară rezolvarea unor probleme sesizate de clienți. [/su_note]

B.4. Natura cumulativă a tuturor lansărilor de pachete Windows 10

[su_note note_color="#FFF7E0" radius="0" class="ytnote"]Pentru a crește calitatea versiunilor lansate și pentru simplificarea distribuției, toate versiunile lansate de Microsoft pentru Windows 10 vor fi cumulative. Aceasta înseamnă că toate caracteristicile noi și toate remediile pentru ele vor fi incluse în orice versiune nouă lansată de Microsoft, într-o formă optimizată pentru reducerea spațiului ocupat și a traficului de rețea. Instalarea acestor versiuni pe un device îl va aduce la zi. De asemenea, spre deosebire de versiunile Windows anterioare, nu puteți instala un subset de update-uri Windows 10. De exemplu, dacă un update conține remedii pentru 3 probleme de securitate și unul pentru fiabilitate, instalarea acelui update le va include pe toate patru.[/su_note]

B.5. Noi metode de livrare Windows 10 și alternative pentru instalare

[su_note note_color="#FFF7E0" radius="0" class="ytnote"]Ca și versiunile Windows anterioare, Windows 10 include suport pentru distribuirea de noi pachete prin Windows Update (WU), Windows Server Update Services (WSUS), System Center Configuration Manager (SCCM) și pentru alte instrumente de management și configurare produse de terți. Întrucât conceptul Windows as a Service (WaaS) este foarte important pentru livrarea inovațiilor către companii, iar Windows Update permite distribuirea pachetelor rapid către consumeri și firmele mici, o serie de schimbări importante din Windows 10 vizează creșterea ratei de utilizare a Windows Update în companiile mari.[/su_note]

B.6. Utilizarea Windows Update la consumeri și în firmele mici

[su_note note_color="#FFF7E0" radius="0" class="ytnote"]De la introducerea sa odată cu Windows 95, Windows Update a devenit treptat calea standard prin care consumerii și firmele mici și-au menținut la zi device-urile cu Windows. În prezent, aproape un miliard de device-uri Windows se conectează regulat la serviciul Windows Update, iar în timp, descărcarea și instalarea de actualizări au devenit tot mai puțin deranjante pentru utilizatori din punctul de vedere al resurselor consumate (bandă, spațiu, resurse de sistem la instalare, timp). De curând, Microsoft a folosit Windows Update și la livrarea de pachete mai mari, pentru livrarea de caracteristici, cum a fost upgrade-ul de la Windows 8 la Windows 8.1 și folosește Windows Update pentru a upgrada device-urile care rulează Windows 7 și Windows 8.1 la Windows 10.[/su_note]

B.8. Utilizarea Windows Update în companiile mari

[su_note note_color="#FFF7E0" radius="0" class="ytnote"]Companiile mari nu folosesc Windows Update, în pofida avantajelor sale, cel puțin nu în aceeași măsură cu restul utilizatorilor Windows. Dacă vă întrebați care este motivul, companiile mari nu doresc să cedeze controlul asupra a ce update-uri sunt instalate și nici asupra momentului în care ele sunt instalate. Administratorii IT din aceste companii doresc să testeze update-urile înainte de a le distribui, pentru a evita pe cât posibil întreruperile de productivitate cauzate de instabilitate sau de posibilele eșecuri ale unor remedii propuse.[/su_note]

B.9. Care sunt cadențele de actualizare pentru Windows 10 ?

[su_note note_color="#FFF7E0" radius="0" class="ytnote"]Odată cu Windows 10, Microsoft livrează actualizările folosindu-se de trei ramuri (cadențe):

  • primul model, folosit pentru utilizatorii non-business este Current Branch (CB) (Ramura Curentă), care primește actualizările imediat ce au fost publicate. Aceasta este de altfel și singura variantă de actualizare posibilă pentru ediția Windows 10 Home.
  • al doilea model, Long Term Servicing Branch (LTSB), (Ramura pe termen lung) permite oricui amânarea actualizărilor după necesitate, pentru a se evita întreruperile cauzate de instalare. Această amânare este posibilă de la ediția Windows 10 Pro în sus.
  • al treilea model de actualizare – Current Branch for Business (CBB), (Ramura curentă pentru afaceri) , prin care amânarea instalării actualizărilor poate fi făcută pentru până la 4 luni, cu verificarea compatibilității noilor actualizări Windows 10 înaintea implementării acestora.

[/su_note]